“Si mama m-a invatat cand eram copil: daca marturisesti mereu ca te plictisesti, inseamna ca nu ai Resurse Interioare. Acum trag concluzia ca nu am Resurse Interioare pentru ca sunt foarte plictisit.” – John Berryman
Atunci cand esti plictisit, te simti ca si cum toata puterea de a mai dori ceva ti s-ar fi epuizat. Animatia pare sa fi disparut si tu nu o poti face sa reapara. Tot ceea ce poti face este sa lucrezi cu acea mica parte din tine care nu se plictiseste si sa o folosesti pentru a fermeca si convinge restul personalitatii tale sa revina in curentul vietii.
Simplul gest de a deschide o carte si a incepe sa citesti este foarte incurajator si poate ca urmatoarele pagini te vor ajuta sa regasesti o scanteie si sa fii din nou interesat de prezent. Pentru ca, in ultima instanta, hotararea de a trai emotia prezentului, cu toate incertitudinile, posibilitatile si sperantele ei este cel mai bun antidot pentru plictiseala. Nu exista nici un covor fermecat care sa te duca unde doresti.
Trebuie sa putem face distinctie intre o reactie autentica la un lucru care a fost plictisitor si o patura de plictiseala. Opusul plictiselii este conectarea la energia vietii. Vechii greci numeau acesta calitate eros, un termen care a devenit aproape sinonim cu pasiunea sexuala. Este usor de inteles cum s-a facut conexiunea intre energie si sex, pentru ca sentimentele de pasiune sexuala coplesitoare se afla exact la polul opus plictiselii.
Plictiseala – apatie
Un cuvant similar pentru plictiseala este apatia, care in mod sugestiv inseamna lipsa oricarui sentiment. Sentimentele dau culoare vietii si astfel a fi plictisit inseamna ca intr-un fel am pierdut contactul cu ceea ce simtim intr-adevar. Asa cum spunea si Tolstoi, plictiseala este “dorinta de a avea dorinte” si s-ar putea sa avem nevoie sa ne descoperim dorintele care au fost ascunse sau reprimate.
In plictiseala exista atat mandrie, cat si rusine. Ne putem simti mandri ca o situatie sau o relatie ne plictiseste, pentru ca acest lucru indica gradul nostru de sofisticare si de dezvoltare. Putem spune “Este plictisitor si neinteresant”, cand de fapt noi suntem intr-adevar in afara situatiei, dar fara a o fi depasit inca.
Sa te simti plictisit in aceste circumstante poate fi de fapt un semn ca ar trebui sa-ti gasesti un lucru mai important de care sa te apuci. Pentru plictiseala este necesar un anumit grad de constientizare de sine si din acest motiv aceasta este o emotie sofisticata. Important este insa sa nu ramanem blocati oricat de sofisticati sau de versati am fi, ci sa trecem la nivelul urmator.
Acest lucru poate insemna schimbarea locului de munca sau alegerea altui drum in cariera. Poate insemna parasirea unei relatii sau examinarea uneia existente intr-o lumina noua. Un plasture de plictiseala poate fi vazut ca o incurajare de a face fata unei provocari mai mari.
In plictiseala exista si o posibila senzatie de rusine: a te simti plictisit inseamna sa te condamni singur. Este adevarat, ca daca te consideri o persoana interesanta, atunci vei gasi intotdeauna ceva interesant care sa iti ocupe timpul. Poezia lui John Berryman citata exprima aceeasi idee cand vorbeste despre plictiseala ca fiind lipsa de resurse interioare. Poate ca nu inseamna o lipsa reala de resurse interoare, ci ca accesul la aceste resurse a fost blocat.
Aceste blocaje pot fi:
- limitarea credintelor;
- valori opuse sau confuze;
- dorinte ascunse;
- cauze fizice – oboseala sau munca in exces.
Plictiseala – cel mai mare paradox al nostru
In lumea noastra, noi si toti ceilalti avem din ce in ce mai multe optiuni, iar acest lucru face sa fie din ce in ce mai greu sa prevezi ce-o sa se-ntample. Actiunile fiecaruia par din ce in ce mai neregulate, iar potentialul pentru surpriza este astazi mai mare decat a fost vreodata. Acest lucru face ca multi oameni sa se simta neadaptati la lumea din jurul lor. O lume extrem de impredictibila este si o lume potential periculoasa si este o lume in care nu “te integrezi”.
Acesta este un rezultat destul de paradoxal al civilizatiei. Progresul a fost definit foarte multa vreme ca o modificare constanta a mediului natural in asa fel incat noi sa ne simtim cat mai bine. Se spunea: animalele se adapteaza la mediul inconjurator, in timp ce oamenii adapteaza mediul la ei insisi.
Iar acest lucru intr-adevar s-a intamplat. Cucerirea noastra a Pamantului este aproape completa – cel putin a uscatului. O descoperire recenta a unei zone neatinsa in Noua Guinee a generat atentie in intreaga lume. Si este intr-adevar o poveste extraordinara. Cine s-ar fi gandit ca inca mai exista vreo lume ‘pierduta’ pe undeva in lumea noastra? Insasi natura senzationala a acestei stiri arata cat de completa este cucerirea noastra a Pamantului.
Am schimbat mediul inconjurator in asa fel incat sa serveasca scopurilor noastre, in asa fel incat sa fie cat mai putin impredictibil din proprie initiativa, in afara controlului nostru (desigur a mai ramas acolo, un tsunami, o tornada, o mica incalzire globala). Ganditi-va de pilda la cat de “naturale” sunt gradinile noastre de la etajul 25 al unui zgarie-nor sau cat de naturala este mancarea noastra – si nu ma refer doar la cea modificata genetic. Insa pe masura ce am curcerit si schimbat lumea a aparut un paradox: noi suntem de departe cel mai impredictibil element din natura. Pe masura ce am reusit sa schimbam lumea dupa propria noastra imagine si am reusit sa o recreem aproape de la zero, ceea ce a fost o problema tehnica a oamenilor de stiinta si inginerilor (sarcina “cucereste lumea, te rog”) a devenit o problema politica si una psihologica.
Problema nu mai este sa cucerim natura, ci sa ne cucerim natura noastra si sa facem ca scopurile si dorintele noastre sa conteze mai mult decat ale celorlalti atunci cand intra in conflict.
Psihologia plictiselii
In Iubita locotenentului francez, John Fowles descrie secolul 19 ca pe un secol al plictiselii (cel putin pentru aristocrati). La un moment dat scrie ca oamenii din secolul 19 erau la fel de plictisiti pe cat suntem noi de nevrozati.
Insa plictiseala este din nou la moda. Dar daca aristocratii din secolul 19 se plictiseau pentru ca nu aveau nimic de facut, oamenii de astazi se plictisesc pentru ca au atat de multe lucruri de facut incat habar n-au ce sa aleaga si de ce sa aleaga ceva mai degraba decat altceva. Acesta este un alt paradox al progresului nostru. Cum poate cineva sa se plictiseasca in conditiile in care exista atat de multe lucruri pe care le-ar putea face? In zilele noastre plictiseala a ajuns la un nivel superior: este vorba despre lipsa oricarui criteriu de alegere care-i deranjeaza pe oameni. Oamenii din secolul 19 nu aveau prea multe lucruri de facut; cei din secolul 21 nu au criterii ca sa decida ce sa faca.
Poti face atat de multe lucruri, te poti distra in atatea feluri, poti calatori in atatea locuri etc. Insa de ce sa faci un lucru si nu altul? Aceasta este probabil cea mai ridicola problema pe care a intalnit-o umanitatea.
Cum sa nu stii nici macar tu insuti ce anume vrei?! Daca nici tu nu stii, atunci cine ar putea s-o stie?
Sunt atat de multe lucrui despre care as putea scrie despre acest subiect, insa de ce as alege sa scriu despre un lucru mai degraba decat despre altul? Vedeti, pana si blocajul scriitorului a evoluat.
De exemplu, as putea sa va spun despre un nou studiu care arata ca noi cumparam muzica in special in functie de ce credem ca sunt preferintele altora. “Oamenii au de-a face cu prea multe optiuni, in acest caz [in experimentul lor] cu 48 de cantece. Din moment ce nu le pot asculta pe toate, o scurtatura naturala este sa asculte ceea ce-si inchipuie ca asculta altii”, explica Matthew Salganik, un sociolog de la Universitatea Columbia. Iar acest lucru este chiar comic, pentru ca toti fac asta.
Sau v-as putea spune despre cresterea importantei acordate etnicitatii. De ce sunt oamenii mandri ca apartin unui anumit grup etnic, si de ce le pasa atat de tare de traditiile lor? Nu trebuie sa te lupti pentru a dobandi o anumita apartenenta etnica, ci te nasti cu ea. Asa ca, cum de poate fi cineva mandru pentru ceva in privinta caruia nu are absolut nici un merit?! Sau cum poate cineva spune “Sunt mandra ca sunt femeie”?! Pe mine asemenea afirmatii ma distreaza, insa motivul pentru care oamenii ajung sa spuna asa ceva este destul de serios. Este din cauza ca nu stiu ce sa aleaga si pentru ce sa lupte si atunci decid ca pur si simplu sa se lase in bratele “calitatilor” lor innascute. Daca nu stii pentru ce si de ce sa lupti normal ca nu poti fi mandru de realizarile tale oricare ar fi ele. Iar atunci, in lipsa unui criteriu cu ajutorul caruia dintre nenumaratele modele de viata care coexista in societatea noastra sa aleaga pe unul anume, ei se lasa pur si simplu in bratele modelului de viata al stra-stra-bunicilor lor.
V-as mai putea da si alte exemple insa si eu sunt plictisit…
Adaptarea si creativitatea
Aspectul paradoxal al lumii noastre este ca se presupune ca este total adaptata la dorintele si nevoiele noastre dar in acelasi timp sentimentul de neadaptare este mai raspandit ca oricand. Chiar si oamenii care aleg etnicitatea pentru a obtine un anumit confort o fac dintr-un sentiment initial de neadaptare la diversitatea sociala si culturala a lumii reale.
Insa lipsa de adaptare poate fi folosita si intr-o maniera creativa. In cele din urma este tocmai neadaptarea stramosilor nostri la mediul “natural” care a dat nastere la civilizatie si tocmai acest sentiment sta in spatele progresului. Insa asa cum a evoluat sentimentul de plictiseala tot la fel a evoluat si ideea de progres.
Neadaptarea nu este neaparat ceva rau – dimpotriva, ea este sursa schimbarii si creativitatii. Cream lucruri pentru ca sa ne simtim mai bine – cu alte cuvinte ne imbogatim mediul inconjurator in asa fel incat sa ne simtim mai putin neadaptati in el. Insa pe masura ce am ajuns sa dominam si sa reconstruim Pamantul, mediul nostru a ajuns treptat sa nu mai fie nimic altceva decat alti oameni si creatiile lor. Prin urmare, tinta creativitatii este acum in intregime sociala.
De aceea psihologia plictiselii si a inadaptarii conduce in mod inevitabil la politica.
Politica tolerantei
In opinia mea nu exista decat doua optiuni elementare aici. Una dintre ele este resentimentul fata de complexitatea lumii noastre, resentiment care conduce fie la nihilismul depresiv sau hedonist (“carpe diem”), de la caz la caz, in functie de temperamentul fiecaruia, fie la imbratisarea etnicitatii si a nostalgiei pentru timpuri vechi, mai simple. Nihilistul pur si simplu se decide sa-si abandoneze liberul arbitru si insasi ideea de a avea valori sau criterii pe baza carora sa faca alegeri, si decide sa actioneze la intamplare. Cartea lui Luke Rhinehart, Omul zar este un exemplu foarte bun de cum sa traiesti in acest fel. Iar religia buddhista este un exemplu foarte bun al unei incercari de a justifica nihilismul. Pe de alta parte teroristii islamici sunt un exemplu extrem de bun de cum sa imbratisezi nostalgia pana la capat.
Cealalta optiune este sa accepti diversitatea sociala a societatii noastre si sa alegi toleranta, insa nu intr-o maniera lipsita de sens, hippy-politically-corect. Asta nu inseamna ca trebuie sa accepti orice rahat din simplul motiv ca tu “imbratisezi diversitatea”. Asta nu-i decat nihilism. Cateodata chiar trebuie sa “hate every mothefucker that’s in your way” dupa cum ne sfatuieste un cantec faimos. Toleranta nu inseamna ca trebuie sa-i lasi pe altii sa calce peste tine sau ca trebuie sa intorci si celalalt obraz; inseamna sa ii lasi pe ceilalti in pace sa fie oricum doresc ei sa fie atata timp cat asta nu te afecteaza pe tine in nici un fel negativ. Toleranta inseamna sa renunti la credinta intr-un sistem de valori absolut care se presupune ca ar fi valabil pentru toata lumea, oricand, in orice loc. Inseamna sa nu mai fi deranjat de simplul fapt ca altii fac ceva altfel decat tine.
Ideea este in cele din urma sa-ti dezvolti un simt al unui eu interior care sa aiba abilitatea de a alege si decide, un eu interior cababil sa creeze noi valori pe masura ce sunt necesare. Suntem invatati ca ne nastem cu suflet sau un spirit. Ei bine, am o stire pentru voi: nu-i adevarat. Poate sa sune paradoxal, insa tu esti propria ta creatie si tu esti singurul responsabil pentru ceea ce devii. Cu totii jucam diferite roluri in diferitele contexte din viata de zi cu zi – insa nu exista cineva in spatele acestor roluri decat daca este creat. Este alegerea ta daca ramai o simpla colectie de roluri sociale necorelate unul cu celalalt, sau daca construiesti pe cineva in spatele lor.
Cred ca in cele din urma aceasta este singura cale prin care cineva poate trai in lumea noastra ultra-complexa si deversa intr-o maniera creativa si fara sa fie absorbit de haos si aleator. Si mi se pare ca in cele din urma acestia sunt oamenii care pot genera progresul lumii noastre in continuare si care o pot impiedica sa nu se dezintegreze (merita mentionat ca simpla pastrare a lumii asa cum este acum necesaita o serie continua de inovatii – combustibilii fosili se consuma si trebuie inventati unii noi si asa mai departe si asa mai departe). Asa ca, pana la urma intrebarea este: Ce faci, alegi sau nu sa fii unul dintre noi?